Cupio Blush, Bronzer and Foundation Review

14:43


De curand am inceput sa ma joc cu produsele de machiaj de la Cupio si pot sa spun ca am  gasit cateva produse despre care trebuie sa va povestesc si voua. Imi place ca atunci cand incerc produse noi sa le folosesco perioada, iar apoi sa imi impartasesc parerile pe blog.

Produsele de machiaj Cupio le-am descoperit pe la inceputul anului, iar de atunci unele dintre ele le-am folosit aproape zilnic, iar altele au devenit, sa spunem, un accent foarte frumos intr-un machiaj ceva mai intens si mai sofisticat. 



Fond de Ten Matte Finish

Acest fond de ten m-a impresionat in primul rand prin selectia de  nuante, avand si o nuanta extrem de deschisa, dar si nuante apropiate pe diferite subtonuri. Eu mi-am gasit nuanta perfecta pentru mine cu usurinta, iar asta apreciez mult la fondurile de ten pe care le incerc. Textura fondului de ten este una speciala, e cremos, iar acoperirea lui as spune ca este medie. Cea mai potrivita aplicare eu am gasit-o cu pensula, eu folosesc o pensula de buffing de la Melkior, si miscari de tapotare. Nu pot sa spun ca imi place cum se aplica folosind un burete umed, cele doua nu se inteleg prea bine, buretelul ridicand usor fondul de ten si ii scade nivelul de acoperire, textura acestuia mi se pare ca nu se intelege deloc bine cu apa. Daca doriti sa il aplicati cu un buretele, puteti amesteca acest fond de ten cu un altul (eu l-am amestecat cu cel de la Milani pentru ca nuanta lui nu mi se potriveste perfect, e prea galbui pentru mine si ma bate gandul sa imi iau niste picaturi de deschidere sau un fond de ten aproape alb) si aplicarea va fi posibila si cu buretelul si va arata foarte bine pe ten. 

Este un fond de ten care arata foarte bine in fotografii, eu l-am folosit la cateva sedinte foto si chiar arata bine pe camera. Aspectul sau este mat, iar rezistenta as spune ca depinde de tenul fiecaruia, pentru mine rezista destul de bine, dar trebuie sa revin la cateva ore pentru a lua excesul de sebum de pe piele, dar mie mi se intampla asta cam cu orice fond de ten. 




Fard de Obraz Cupio 

Produsul meu preferat dintre toate este fardul de obraz in nuanta Apricot Mist. E o nuanta foarte frumoasa de piersica, dar nu numai nuanta este cea care mi-a placut, ci si textura si rezistenta produsului. Este un blush mat, fara irizatii si fara sclipici, destul de pigmentat, dar nu exagerat si se aplica foarte usor si uniform pe ten. Rezista intreaga zi, si au o selectie foarte frumoasa de nuante, eu stiu sigur ca mai vreau vreo doua.




Pudra Bronzanta Cupio

De cativa ani incoace nu imi lipseste niciodata o pudra bronzanta care sa ma ajute sa imi conturez usor fata. Pudrele bronzante de la Cupio vin in trei nuante, si desi eu sunt foarte deschisa la ten am ales-o pe cea mai inchisa pentru ca e putin mai rece decat celelalte nuante. Ce imi place mult este faptul ca produsul este pigmentat, dar se estompeaza foarte usor pe ten, fara dificultate si fara urme. Toate nuantele lor sunt calde si cred ca se potrivesc  foarte bine cuiva cu un ten de nuanta medie, dar datorita formulei si pigmentatie pot fi purtate si de cineva cu tenul mai deschis cum sunt si eu. Textura e foarte placuta si se aplica uniform. 





Favoritul meu este clar blush-ul datorita culorii si texturii si stiu sigur ca mai vreau doua nuante (o teracota si un roz foarte dragut pe care le-am vazut in magazin) si imi place si faptul ca se gasesc si sub forma de rezerva pentru a fi incluse intr-o paleta, iar fondul de ten e o alegere potrivita mai ales pentru sedintele foto; pudra bronzanta va fi si mai buna la vara, dar chiar si acum o folosesc aproape zilnic pentru a-mi oferi o conturare usoara a pometilor. 

Cum vi se par produsele prezentate?
Sunt curioasa daca ati incercat ceva din linia de machiaj Cupio si daca v-au placut?

You Might Also Like

2 comments

  1. Blush-ul!!!! Ala ma tenteaza! Arata super! Imi place nuanta! Bine, ma tenteaza acest produs pentru ca as dori un blush nou! :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nuanta asta e superba! Eu o ador, si formula e faina, si rezista, n-am nimic sa ii reprosez si il recomand cu drag!

      Delete

Leave me your thoughts

A New Way Of Shopping

Pick'n'Dazzle

Popular Posts